Marisa Paloma din nou însărcinată? Câștigătoarea „Bravo, ai stil” a surprins întreaga comunitate online cu o serie de imagini în care își etala cu mândrie diverse ținute, accentuând o burtică suspectă, semn al unei viitoare sarcini. Iată care au fost mesajele internauților!
Viața Marisei Paloma a cunoscut o transformare radicală de când a triumfat în competiția „Bravo, ai stil”. S-a îndrăgostit de Liviu Stanciu, s-au căsătorit și au adus pe lume o minunată fetiță. Astăzi, conduc împreună o afacere de succes și trăiesc o viață plină de bucurie și realizări.
Această apariție neașteptată a declanșat o adevărată furtună de reacții din partea fanilor și a urmăritorilor săi. Comentariile au început să curgă imediat, speculațiile fiind la ordinea zilei, iar mulți au interpretat rapid această apariție ca pe o confirmare tacită a veștii mult așteptate – Maris Paloma este într-adevăr însărcinată!
În unele imagini Marisa apare cu o mică burtică, semn că familia lor se pregătește să se mărească. Admiratorii au reacționat imediat, speculând și anticipând cu entuziasm că în viața lor este posibil să mai apară un copil.
Bruneta jonglează cu grație între viața personală și cea profesională și își exprimă dorința de a deveni mamă din nou, în special pentru a oferi o susținere deosebită fiicei sale, Iris.
„Mi se pare mie sau are burtică de graviduță?”, „Ești însărcinată?”, „Burtica de graviduță foarte drăguță”, „Vine bebe 2”, „Felicitări Maria și sarcină ușoară”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților la postarea brunetei.
Cu toate acestea, Marisa a ales să nu facă nicio declarație oficială, preferând să lase imaginile să vorbească de la sine, lăsând astfel loc pentru speculații și bucuria fanilor săi.
Cu ceva timp în urmă, fosta concurentă de la Kanal D a dezvăluit că, cel mai probabil, va îmbrățișa din nou rolul de mamă atunci când va simți că atât ea, cât și soțul ei, sunt pregătiți să ofere doi copii o creștere plină de iubire și susținere, călăuzindu-i către vârfurile succesului.
”În viață nu e nimic sigur. Cel mai probabil va mai urma un copil, mi-aș dori doi. Mi-aș dori, în primul rând, pentru Iris, ca să aibă un frățior sau o soră. Însă, așa cum vă spuneam, nimic nu e sigur. În primul rând, trebuie să ai o situație extrem de bună financiară, nu doar foarte bună, ca să poți să întreții doi copii, cărora să nu le lipsească absolut nimic și pe care să-i poți duce la școli care să-i ajute să evolueze și să se dezvolte cum trebuie în această societate mizerabilă”, a spus Marisa Paloma pe pagina sa de Instagram acum ceva timp
Citește și: MOMENTE GRELE PENTRU MARISA PALOMA! BRUNETA ȘI ÎNTREAGA SA FAMILIE AU FOST INFECTAȚI CU COVID: „SUNTEM PRAF”